Lectiaeuropeana.ro-manual digital

about_eu_01Peste 75% din legislatia nationala este de natura europeana, iar impactul acesteia asupra intregii dezvoltari existentiale, si cu precadere profesionale, este unul major.
Prin urmare, putem vorbi despre o nevoie de informare a tinerilor elevi cu privire la chestiunile europene, in vederea pregatirii acestora pentru orice meserie si activitate pe care si-ar alege-o.

Este necesara familiarizarea acestora cu premisele noilor politici europene 2013-2020, politici care au printre altele strategii importante de iesire din criza, de asigurare a mobilitatii muncii europene in contextul in care aranjamentele tranzitorii vor fi inlaturate; programe pentru dezvoltarea competentelor, pentru inlaturarea abandonului scolar, ERASMUS, etc.

In conformitate cu principiul democratic care cere ca guvernarea sa aiba drept principal partener cetateanul, pregatirea tanarului electorat in baza accesului garantat la informatia europeana ar aduce importante schimbari in viitorul Romaniei de maine.

Conform art. 165 (TUE), UE are o competenta limitata in domeniul educatiei si formarii profesionale. Actiunile posibile la nivel european sunt pentru sprijin si coordonare a Statelor Membre. Asadar, stabilirea unui program educational si in acest sens cade sub incidenta sau autoritatea tarii noastre.

Propunem elaborarea unui ghid in format electronic (e-book) dupa modelul http://www.lectiaverde.ro/. Acest ghid poate lua numele de lectiaeuropeana.ro

Ce rol îndeplinește Uniunea Europeană? De ce și cum a fost înființată? Cum funcționează? Ce a reușit să realizeze până acum în interesul cetățenilor ei și care sunt noile provocări cu care se confruntă în prezent? Într-o eră a globalizării, va putea Uniunea Europeană să concureze realmente cu celelalte economii mondiale și să își mențină în același timp standardele sociale? Care va fi rolul Europei pe scena mondială în anii care vor urma? Până unde se vor extinde frontierele UE? Și care este viitorul monedei euro? Care sunt oportunitatile tinerilor romani in Europa? Cum se desfasoara piata muncii libere in UE? Acestea sunt intrebari care necesita raspunsuri.
Intelegerea procesului decizional la nivel european, a drepturilor si obligatiilor de pe piata muncii sunt necesare pentru a preveni abuzurile si pentru a asigura integrarea corecta a romanilor pe piata muncii europene.

Intelegerea UE prin joc: http://ec.europa.eu/0-18/wrc_index_en.jsp?main=true&initLang=EN

12 lectii despre UE: http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_12/index_ro.htm

Sprijin şi consiliere pentru cetăţenii UE şi familiile lor http://europa.eu/youreurope/citizens/index_ro.htm

„Deschiderea educației” pentru a stimula inovarea și competențele informatice în școli și universități http://www.openeducationeuropa.eu/ro/home_new

Biblioteca Europeana: http://www.europeana.eu/

Spatiul profesorului cu materiale didactice despre UE: http://europa.eu/teachers-corner/index_ro.htm

Drepturile cosnumatorului http://www.consumerclassroom.eu/

UE in imagini http://europa.eu/abc/euslides/index_ro.htm

Istoria UE http://europa.eu/about-eu/eu-history/index_ro.htm

Europarl TV http://europarltv.europa.eu/ro/young-parliament/a-z.aspx

Agenda scolara http://ec.europa.eu/consumers/europadiary/ro/index_ro.htm

Dreptul tau ca cetatean si intreprindere in UE http://europa.eu/youreurope/index.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s